Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat joi că șoferii care vor plăti timbrul de mediu vor merge la administrația fiscală la care sunt arondați, iar de aici funcționarii vor transmite informațiile către serviciul de înmatriculare.
„Pentru rapiditatea înmatriculării, în 60 de zile, între ANAF și Serviciul de Înmatriculări va exista un program informațional, astfel încât cetățeanul să meargă o singură dată într-un singur loc. Vă vom comunica cât de curând cum vom proceda”, a spus ministrul Mediului.
Rovana Plumb a mai spus că Administrația Fondului de Mediu va lansa vineri calculatorul timbrului de mediu, cu ajutorul căruia șoferii își pot calcula singuri valoarea taxei.
„Timbrul de mediu ia în calcul emisiile de dioxid de carbon, indiferent de capacitatea cilidintrică. Dacă sunt motoare cu cilindree mici și emisii mari, atunci taxarea se face la nivelul emsiilor de carbon”, a declarat ministrul.
Rovana Plumb a mai spus că se estimează că nivelul încasărilor timbrului de mediu va ajunge la 700 de milioane de lei în 2013, în condițiile în care și restituirile vechii taxe de mediu sunt estimate la 400 de milioane de lei.
Noua formulă de calcul conduce la o creștere în medie de aproximativ 10% a sumei de plată pentru mașinile Euro 4 și Euro 3 și o scădere cuprinsă între 60% și 90% pentru mașinile Euro 2, Euro 1 și non-euro. Suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 și cu 90% pentru non-euro.
Cuantumul taxei pentru mașinile non-euro, Euro 1 și Euro 2 cu tehnologii mai învechite va fi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste mașini au o durată scurtă de funcționare și, deci, vor polua pentru un interval mai mic.
Ministerul Mediului preciza că taxa rămâne la aceleași cote pentru mașini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, mașini hibride și electrice nu va fi plătit nimic.
Ordonanța stabilește un cuantum diferit pentru mașinile cu motoare pe benzină și pentru cele cu motorină, având în vedere că emisiile poluante din pulberi sunt mult mai mari în cazul motorinei.